M-am uitat în seara asta la Blackfish. E un documentar despre orcile de la Sea World și despre accidentele care au avut loc la mai multe parcuri acvatice și despre felul în care sunt tratate animalele și decalajul dintre informațiile date publicului și cele reale.
"E mai dificil să lucrezi cu oamenii decât cu mașinile. Și atunci când distrugi un om, el nu mai poate fi reparat." - Hefaistos (Percy Jackson and the Battle of the Labyrinth, pagina 210)
joi, 20 martie 2014
duminică, 16 martie 2014
2014 a avut un început destul de bun, iar apoi lucrurile au început să se îmbunătățească odată cu trecerea timpului. Mi-aș dori să mi se întoarcă totuși muza interioară, de la o vreme nu am mai scris nimic, nu mai am idei și când îmi spun că o să reușesc să fac ceva, las pagina deschisă câteva ore și îmi găsesc altă ocupație.
Școala a fost destul de ok lunile astea, în sensul că nu simt nevoia să mă arunc de pe pod când mă gândesc la asta, poate doar să-mi dau foc la păr din când în când, dar nimic grav.
Mi-am ocupat timpul liber cu lucruri care par un pic mai productive decât să stau pe internet toată ziua și m-am uitat la niște filme, m-am apucat de niște seriale pe care vroiam să le văd de ceva vreme, merg la pregătiri, îmi fac temele.
Totul merge destul de bine, deci sper ca anul ăsta să fie unul dintre cei mai buni și că o să pot să repar ce am greșit anul trecut.
miercuri, 18 decembrie 2013
2014
Am decis să îmi încep lista cu rezoluții cât mai devreme posibil anul ăsta că să fiu sigură că nu ratez nimic, așa că am început la sfârșitul lui noiembrie și voi tot adăuga până la 31 decembrie. Nu cred că o să realizez tot ce îmi propun și o să mă simt neîmplinită la finalul anului, dar prefer să mă mint singură.
sâmbătă, 16 noiembrie 2013
marți, 12 noiembrie 2013
Luni la ora de religie am vorbit despre desfrânare pentru că aparent e „un subiect important care trebuie abordat mai în detaliu”. Tot ce am înțeles din lecția aia e că biserica nu cenzurează pe nimeni și pe nimic, dar că ar fi bine să nu ne facem un piercing sau un tatuaj și să susținem homosexualitatea deoarece e o problemă.
joi, 24 octombrie 2013
Uneori simt nevoia să scriu despre lucruri mărețe; despre lucruri, în general. Îmi tremură degetele, mi se înfierbântă urechile și simt o presiune în dinți pentru că simt nevoia să vorbesc. Simt nevoia să vorbesc chiar dacă știu că tot ce o să-mi iasă din gură sunt idei stupide și gânduri necontrolate.
luni, 9 septembrie 2013
joi, 22 august 2013
Decizii
Recunosc că sunt o idioată şi că majoritatea lucrurilor pe care le fac sunt stupide. Uneori iau şi decizii tâmpite.
duminică, 11 august 2013
Flori pentru Algernon
Momentan citesc Flori pentru Algernon. E o carte despre un tip de 32 de ani, Charlie Gordon, care s-a născut cu fenilcetonurie dar, în urma unor teste, este operat pe creier şi IQ-ul lui ar trebui să treacă de 150. Între timp se împrieteneşte cu Algernon, şoarecele cobai care a trecut prin aceeaşi operaţie înainte de începutul cărţii.
vineri, 2 august 2013
Iulie a trecut şi eu nu am postat nimic. Ca scuză o să spun că am fost extrem de ocupată: o săptămână am fost la bunici, o săptămână am fost în vacanţă, o săptămână am stat pe acasa şi câteva zile m-am dus din nou la bunici ca să mă pregătesc pentru Franţa. Ideea e că abia am avut timp să fac ceva în afară de împachetat, reîmpachetat, mutat dintr-o parte în alta şi citit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)