Echilibru

Totul începe să intre într-un ritm continuu. Nimic nu mai e haotic.

Am fost frustrată și tânjeam după orice fel de inspirație. Simțeam că eram într-o cameră obscură, fără nicio ieșire și tot ce simțeam era frustrare și regret. Camera obscură a fost o constantă în ultimele luni; a devenit un loc familiar, sigur, confortabil. Vroiam să ies din ea, dar într-un fel îmi plăcea să stau acolo. Dar acum că am ieșit, tot ce îmi doresc e să nu mai intru pentru că am realizat cât de tristă mă făcea să fiu.

Nu știu cum am reușit să evadez, dar tot ce știu e că acum mă simt eliberată. Sunt trează. Sunt în echilibru, iar ăsta e un sentiment incredibil: să înțelegi toate gândurile care îți trec prin cap, să le poți controla...

Sunt o grămadă de lucruri de care ar trebui să am grijă, dar mă bucur de orice clipă de liniște pe care o am acum pentru că, inevitabil, voi ieși din echilibru. Dar momentan sunt bine.

*Am scris asta acum o lună dar nu am apucat să o postez.