pagini

duminică, 11 august 2013

Flori pentru Algernon


Momentan citesc Flori pentru Algernon. E o carte despre un tip de 32 de ani, Charlie Gordon, care s-a născut cu fenilcetonurie dar, în urma unor teste, este operat pe creier şi IQ-ul lui ar trebui să treacă de 150. Între timp se împrieteneşte cu Algernon, şoarecele cobai care a trecut prin aceeaşi operaţie înainte de începutul cărţii.

Ideea e că, cu cât Charlie devine mai deştept, îşi pierde toate relaţiile pe care le avea. Îşi aduce aminte fragmente din amintirile sale pe care acum le poate analiza dintr-o perspectiva diferită. E rănit de aproape tot ce descoperă şi asta mă întristează pentru că întotdeauna mi-am dorit ce şi-a dorit Charlie: să fiu deşteaptă.
Am visat să rezolv fiecare problemă de mate, fizică şi chimie şi să iau note mari la toate obiectele. Am vrut să iau parte la toate discuţiile din clasă. Am vrut să fiu ca restul prietenilor mei.
Dar poate că nu ar trebui să fiu atât de deşteaptă. Poate am fost făcută o persoană obişnuită şi ar trebui să rămân o persoană obişnuită. Dar să fi obişnuit e banal; nu vreau să fiu banală. Vreau să mă remarc în ceva.
Nu ştiu dacă o să fiu vreodată capabilă să fac aşa ceva: să mă remarc şi să fiu mai mult decât un copil obişnuit. Şi în astfel de momente, mă simt ca Charlie, nu destul de bună, dar dorind să avansez.
Simt că (,) cartea asta mă reprezintă cel mai bine pe mine si pe prietenii mei. Eu sunt Charlie, iar ei, Algernon. Charlie vrea să fie la fel de deştept ca Algernon, vrea să îl întreacă pe şoarece la ceva aşa că continuă să încerce şi să înveţe până când rămâne cu nimic.
Odată ce Algernon începe să uite tot ce a învățat şi refuză să coopereze cu cercetătorii, Charlie realizează că asta i se va întâmpla şi lui şi îl afectează. Îl afectează pentru că el şi Algernon au o legatură foarte stransă şi pentru că nu îşi doreşte să fie înapoiat mintal din nou.
Cu toții ne dorim câte ceva şi e frustrant când nu putem avea parte de acel lucru, dar, oare, nu e mai rău când ai putut să-ți împlineşti visul şi altcineva îți fură tot ce ai realizat?
Ceea ce mă distruge emotional e că Charlie se obişnuieste cu ideea că nu va mai fi atât de bun şi că va depinde de alții de acum înainte; e okay cu faptul că îi va fi răpită inteligența pe care şi-a dorit-o toată viata. Și asta mă pune pe gânduri... merită, uneori, să muncesti ca să îți îndeplineşti dorintele dacă există posibilitatea de a nu reuşi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

hei hei m-am făcut super rea yolo