2015

Încă un an se sfârșește iar eu încă nu am totul sub control. 2015 a fost continuarea seriei de ani proști care parcă nu se mai termină și care mă lasă indiferentă. Probabil nu e cuvântul potrivit pentru că simt prea multe ca să fiu indiferentă, dar o altă traducere pentru „numb” e amorțită, și, repet, simt prea multe ca să fiu amorțită. Pur și simplu exist. Nimic incitant, nimic de notat, nimic de observat. Exist și atât.

Luni a fost ziua mea și, surprinzător, a fost probabil singura zi din vacanță în care nu m-am gândit la școală și la facultate. Am fost detașată de tot ce putea fi considerat productiv și nu m-am simțit vinovată în legătură cu asta. Probabil ăsta e secretul; atât timp cât mă prefac că e ziua mea în fiecare zi a anului, lucrurile o să meargă mai bine.

Am realizat că atâta timp cât scriu, și scriu, și scriu, și scriu de fiecare dată când nu am ce face, o parte din mine se eliberează și plutește și zboară în altă parte, iar eu rămân cu un gol pe care îl pot umple cu aer ca să respir și să mă simt calmă.

Nu am fost niciodată strălucită la ceva anume și pentru o perioadă mi-a fost destul de frică să includ o facultate când mă gândeam la viitor. Nu am avut teama asta doar pentru că vreau să-mi ușurez viața sau ceva de genul ăsta. Doar că abia reușesc să trec peste fiecare zi din liceu iar facultatea ar trebui să fie locul în care aprofundezi niște domenii pe care le stăpânești.

2015 a început în forță și nu cred că m-am pregătit destul pentru asta. Nu mă așteptam să rămân la fund după ce 2014 m-a adus în probabil cel mai rău stadiu din viața mea. Am crezut că o să pot să redresez situația dar se pare că nu e chiar atât de ușor pe cât credeam.