Luni a fost ziua mea și, surprinzător, a fost probabil singura zi din vacanță în care nu m-am gândit la școală și la facultate. Am fost detașată de tot ce putea fi considerat productiv și nu m-am simțit vinovată în legătură cu asta. Probabil ăsta e secretul; atât timp cât mă prefac că e ziua mea în fiecare zi a anului, lucrurile o să meargă mai bine.

N-am vrut să-mi fac majorat pentru că nu mă simt confortabil în mijlocul unei mulțimi care îmi cântă La mulți ani și nici nu cred că am făcut ceva anume demn de o sărbătorire la un nivel așa ridicat. Părerea mea e că la ceva de genul te bucuri că faci 18 ani și că ai reușit să realizezi o grămadă de lucruri și din moment ce ambele chestii îmi sunt irelevante, am hotărât să rămân în rutina mea zilnică pentru că nu merit așa ceva. Poate că nu e chiar cel mai optimist gând, dar vorbim despre mine, iar asta a fost o dezbatere care mi-a luat gândul de la dorința de a fi călcată de o mașină.

Nu m-am gândit nici că azi vin într-un final rezultatele la IELTS, deci răspunsul final dacă pot să aplic în UK sau nu. Într-un fel, mă simt destul de relaxată pentru că a decurs mai bine decât mă așteptam, dar, revenind la ideea de mai devreme, vorbim despre mine, deci orice lucru rău se poate întâmpla. Am fost atât de bucuroasă imediat ce am terminat cu examenul, iar după câteva zile am început să analizez subiectele și să îmi creez alt plan de idei, care e, logic, mai bun. Din cauza asta mă întreb dacă o să reușesc sau nu. Dacă într-adevăr o să pic, ar fi o ușurare pentru familie deoarece școala în UK e scumpă, indiferent dacă primesc sau nu împrumutul. Teoretic, îmi pot permite să fac lucrul ăsta, dar m-am săturat să fiu gaura neagră în care se tot scurg fondurile familiei pentru că fie nu mă descurc de una singură, fie sunt implicată în prea multe activități care necesită bani. Tata e încrezător că poate să-mi plătească tot ce am nevoie, dar nu e ca și cum e la fel de tânăr ca atunci când m-am născut, deci nu e chiar OK să îl forțez să facă atâtea sacrificii pentru mine. Pentru asta, îmi pare rău, recunosc că nu sunt copilul ideal și că nu ar trebui să îl pun să facă asta.

Un alt lucru care mă termină psihic este lista de lectură obligatorie pentru română. Ceea ce mă irită cel mai tare la asta, e că toate operele prezintă mintea unui bărbat, felul în care gândește, idealurile sale, toate astea influențate de diferite perioade ale istoriei. Dacă cumva se întâmplă ca și o femeie să fie analizată, asta e făcută din punctul de vedere subiectiv al personajului principal de sex masculin care nu prezintă nicio înclinare spre ce e ieșit din comun, mereu prezentând același tip cisgen. Partea bună e că fiind repetitiv, e așa de ușor să interpretezi niște minți atât de simple.
Mereu am zis că nu are sens să studiem ce nu are legătură cu societatea actuală, iar asta ar însemna că aproape 90% din tâmpeniile care sunt „absolut necesare existenței noastre de adolescent” ar fi eliminate. Singura carte care ar avea oarecare relevanță este Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război deoarece prezintă cu foarte multe detalii mintea unui adevărat misogin care iubește doar ce îl avantajează, după care devine indiferent și acuză tot ce e în jurul lui ca fiind de vină pentru asta. Într-un fel, mă regăsesc cu el, dar în comparație cu Ștefan, am un pic mai mult respect pentru om ca ființă și țin să evit a generaliza categorii sociale.

E frustrant când scriu despre mai multe chestii în aceeași postare pentru că din moment ce nu am un subiect anume (cu excepția clasicului motiv recurent „sunt deprimată, deci tot ce spun va fi trist ca să dovedesc ce viață nașpa am”) nu am nicio încheiere care să cuprindă toate ideile. Dacă îmi aduc aminte, o să editez cu rezultatele de la IELTS, nu de alta, dar am menționat despre asta fără să închei propriu zis subiectul, deci ar fi destul de patetic din partea mea să las discuția neterminată. Sper să primesc ce rezultate am nevoie.

EDIT
Am luat IELTS cu o medie de 8.0 deci măcar pentru asta merit să mă calce o mașină clasa business.