2015

Încă un an se sfârșește iar eu încă nu am totul sub control. 2015 a fost continuarea seriei de ani proști care parcă nu se mai termină și care mă lasă indiferentă. Probabil nu e cuvântul potrivit pentru că simt prea multe ca să fiu indiferentă, dar o altă traducere pentru „numb” e amorțită, și, repet, simt prea multe ca să fiu amorțită. Pur și simplu exist. Nimic incitant, nimic de notat, nimic de observat. Exist și atât.

Ceea ce e de apreciat în schimb la 2015 e că a fost anul în care chiar am luat decizii importante. Am ales ce vreau să fac în viitor, am ales facultățile la care aplic, iar acum tot ce trebuie să fac e să primesc răspuns. Teoretic, totul ar trebui să fie OK, dar vorbim despre mine; nimic nu e vreodată OK. Toată povestea asta cu școala și cu viitorul mă sperie mai mult decât îmi place să recunosc, dar nu am ce face decât sa accept. Mi s-a spus că sunt superficială și că fac prea multe lucruri deodată, de asta nimic nu iese bine. Poate e adevărat și my best nu e de ajuns ca să conteze. Cine știe?

A mai trecut un an iar eu încă nu le-am spus alor mei că sunt deprimată, printre altele. Probabil nu a fost momentul. Probabil ar trebui să fac un plan, nu doar să le spun și atât. Cine știe?

Relațiile cu prietenii mei au fost într-un carusel de emoții anul ăsta și am simțit că mai mult îi îndepărtez decât să-i apropii. Am găsit, în schimb, alți oameni cu care nu am avut cine știe ce legături, dar probabil asta m-a făcut să vreau să mă împrietenesc cu ei. E bine uneori să o iei de la capăt ca să nu mai faci aceleași greșeli. Sunt mai deschisă cu ei decât sunt cu cei pe care îi știu de o viață, iar asta e urât din partea mea. Sau nu. Cine știe?

Ce e diferit la sfârșitul ăsta de an față de celălalt e că îl fac acasă. Nu chiar planul meu original, dar a trebuit să fac niște ajustări. Nu voiam să dau bani să mă simt prost. Totuși, sigur m-aș fi îmbătat ca la toate petrecerile la care am fost pentru că sunt bună la asta și nu prea aș fi fost afectată. Regret asta. Dar aș minți să spun că e singurul motiv pentru care regret că nu am venit mai devreme acasă. Ultimele câteva săptămâni au fost printre cele mai bune din tot anul. Celelalte fiind majoratele la care am fost, ziua mea și ziua în care au venit rezultatele de la IELTS. Iarăși mint pentru că abia se face o săptămână. Purul adevăr e că am avut o singură lună bună anul ăsta. Măcar Universul a făcut în așa fel încât să termin anul cât de cât fericită. Pentru prima oară știu cum e când cuiva îi pasă și împărtășește asta cu mine. E frumos. Îmi place. Nu vreau să se termine. Dar pe cine mint? Am un deadline uriaș scris pe frunte care nu mă lasă să fiu fericită pentru mai mult timp. Totuși, cine știe?

Tot ce îmi doresc de la 2016 e ca totul să fie calm și ca lucrurile să își găsească locul. Poate e anul în care fac ceva pentru depresie. Sau anul în care viața mea ia o întorsătură spre bine. Măcar anul în care sunt fericită în mai multe luni pentru că 1 din 12 e destul de patetic. În general, 2016 vreau să fie anul în care sunt fericită.