pagini

joi, 25 februarie 2016

Cum să supraviețuiești liceului

Mai am un pic și plec, doar niște simulări și un BAC care parcă nu mai vine. Aș vrea să spun că liceul a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea deoarece, teoretic, așa ar trebui să fie. Nimic nu e prea greu când vine vorba de materii atunci când compari cu ce urmează la facultate și încă ești pe banii părinților. E vârsta perfectă să experimentezi. Deși nu privesc cei aproape patru ani cu prea multă căldură, pot să spun că am făcut destule greșeli ca să știu exact ce trebuie să faci pentru acea experiență unică căreia o să-i duci dorul.
  • clasa a noua
Ceea ce trebuie înțeles în clasa a noua e că toată lumea face mișto de boboci. E ceva inevitabil. E destul de nașpa pentru că nu ai nicio influență asupra acestui lucru, dar un an de suportat caterincă e insignificant în comparație cu cei trei când poți să întorci favoarea. Ascultă ce îți spun cei mai mari și fă o listă.
Cele mai bune mecanisme de apărare sunt să nu te faci de râs la balul bobocilor/after party și să îți faci cât mai mulți prieteni. Faza cu balul bobocilor e de la sine înțeles pentru că timp de cel puțin un an, nimeni nu uită ce se întâmplă acolo. În legătură cu prietenii, cel mai bun sfat e să îți faci câteva conexiuni în alte clase pentru că vor fi momente în care o să vrei să-ți arunci colegii de clasă pe geam și e mai bine să știi că ai cu cine să-i bârfești. În schimb, nimeni nu îți va înțelege suferințele cu profesorii mai bine decât pisălogii ăia, deci nu prea ai de ales, trebuie să îi suporți patru ani. E mai bine să vă uniți din timp. Cu cât colectivul este mai bine închegat, cu atât realizezi că nu sunt chiar atât de răi.
Petreceri? Mai bine le lași pentru când nu mai ești boboc. Așa se obișnuiesc și părinții cu tranziția de la școală generală la liceu. Mai auzi niște povești de la beție de la alții, înveți niște secrete și nu pari chiar atât de pierdut la vreo eventuală distracție.
Încearcă să îți impresionezi profesorii, dar nu da chiar 100% pentru că ei nu uită performanța ta de top și o să te bată la cap în continuu. Încearcă ceva gen 60-70%, ai ocazia să îi uimești pe parcurs. Nu e nevoie să ai deja un plan de viitor deja stabilit pentru că nimănui nu-i pasă.
  • clasa a zecea
E momentul să te înrolezi în activități extra școlare, să ieși cu prietenii cât ai tu chef, să mergi la petreceri și să stai cât mai liniștit. Clasa a zecea e probabil cea mai relaxată dintre toate. Ești acomodat cu liceul, cu cei din clasă și cu profesorii. Tot ce ai de făcut e să mergi la școală și să încerci să rămâi pe la 70%. E important să participi la diverse activități (voluntariat, ceva cu sportul sau ce o mai exista pe la liceul tău) deoarece, pe viitor, astea fac diferența dintre tine și un alt potențial candidat. Cam pe acum e momentul în care ar fi ideal să începi să te gândești la viitor. Doar niște idei, nimic mai mult.
Nu mai ești boboc, iar asta e probabil cel mai bun lucru posibil. E rândul tău să începi caterinca, e momentul în care folosești replicile pe care le-ai învățat anul trecut. Preferatele mele sunt „N-am aer pe holul ăsta, bobocii îl respiră pe tot”, „Prea mulți boboci, e incredibil” și „Învață să mergi, nu sta ca vaca în mijlocul drumului”. Deși, un pont, încearcă să nu te iei de bobocii care au frați sau prieteni mai mari decât tine.
Mergi în excursii la munte și mare cu clasa/prieteni. O să-ți prindă bine să scapi de părinți.
  • clasa a unșpea
Deși mulți zic că adevărata muncă începe acum, mint. Încă ai timp de distracție. Și încă prea mult. Poți rămâne la 70%, eventual treci la 80% în perioada tezelor. Ar trebui ca acum deja să ai un plan stabil pe viitor. Nu ești obligat, dar e varianta cea mai ușoară.
În rest îți poți continua lejer activitățile extracurriculare. Încă poți să mergi în excursii, să mergi la petreceri mai ales că ai 18 ani anul ăsta, ai carnet, primești invitații la majorate de peste tot (mergi la cât mai multe posibile, părinții cred într-un fel sau altul faza că „A fost doar niște vin și șampanie” și „Promit că n-am pus mâna pe țigară. Colegii fumau, nu eu”). Clasa a unșpea e un vis.
Nu uita de excursiile de la munte și mare. Chiar o să vrei să scapi de părinți după anul ăsta.
  • clasa a doișpea
Acum treaba devine serioasă. Ăia 70% pot să treacă liniștit la 80-90%. Profesorii înțeleg că ai BAC-ul și marea majoritate te lasă în pace. Scazi din distracție până ajungi la ce e strict necesar. Dacă renunți la ce ești tu înrolat sau nu e strict decizia ta în funție de cât timp ai nevoie să înveți. Dacă nu ai fost prea serios până acum, e momentul în care ar trebui să încerci.
Știu că vine banchetul și că mai mult te gândești la asta decât la BAC, dar nu trebuie să îți ocupe timpul. Cel mai bine e ca fiecare clasă să își spună opiniile despre banchet ca apoi să se ajungă la o decizie comună între elevi și părinți (încercați să nu lăsați diriginții sa aleagă ce vor ei pentru că nu e banchetul lor, nici al părinților dacă e să o luam așa; pe scurt, banchetul e amintirea voastră deci trebuie făcut după placul vostru).
Ce e esențial anul ăsta e să îți organizezi timpul și să le bagi părinților pe gât că degeaba te freacă ei la cap cu simulările (care nu au nicio relevanță, să fim serioși) și cu BAC-ul. De-al dracului o să faci ce îți spun ei să nu. Pierd amândouă părțile. E inutil.

Dar să zicem că treci cu bine peste toate astea. Ceea ce sigur o să faci pentru că îmi urmezi sfaturile. Nu am stat trează până la aproape două noaptea ca să scriu tâmpenii. Încearcă să te bucuri de cât mai multe lucruri din liceu. O să-ți fie dor indiferent de cât de mult încerci să spui că nu, că e nașpa și că îți e scârbă de el. Adică vrei să scapi de el pentru ca e nașpa și ți se face o scârbă incredibilă de el, dar dacă nu încerci să înveți cât mai mult din toată experiența asta, o să îți dorești să o faci. E mai bine să treci prin ceva și să rămâi în viață decât să regreți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

hei hei m-am făcut super rea yolo