Mi-am uitat jurnalul acasă și norocul face să simt când nu îl am aproape ca să scriu în el. Nu am știut niciodată cât de mult depind de el, dar se pare că mă atașez de lucuri inanimate mai mult decât aș fi crezut.

Citesc It' kind of a funny story de Ned Vizzini și din nefericire am varianta în română de la clubul de lectură și am văzut filmul acum câțiva ani dar nu am asociat titlul din română cu cel din engleză pentru că probabil mi-aș fi cumpărat cartea în engleză. Slavă cerului că am uitat tot ce s-a întâmplat în film pentru că simt tot ce simte Craig și poate că ar fi fost bine să îmi fi amintit, poate nu aș fi atât de șocată că mă identific cu personajul principal atât de bine. Probabil că până la finalul cărții o să-mi fac și eu destul curaj să-i spun familiei că poate e ceva în neregulă cu mine pe care nu îl pot controla pentru că e un pic cam greu și deja a trecut prea mult timp de când am fost ok ca să pot să încerc să imit cum era înainte. Poate am și eu nevoie de Zoloft ca să-mi reglez nivelul de serotonină din creier ca să mă simt normală din nou.

E adevărat că sunt momente în care parcă nu mai am nimic și totul e în regulă, dar sunt atât de rare și atât de scurte încât fiecare zi trece și atât. Nu mai pot să spun că am zile bune sau măcar zile în care să nu vreau să fac ceva ca să opresc totul. Poate e normal să spun asta la 17 ani pentru că școala e stresantă și prietenii sunt obositori pentru că fiecare se îndreaptă în altă direcție sau își consolidează relațiile cu alții sau încearcă să impresioneze pe alții și mă ignoră și apoi revin când decid să-i las în pace și să-i ignor și eu și mă întreabă ce am sau să le spun ce au făcut ca să nu mai repete dar nu e ca și cum pot să-i opresc din cursul lor zilnic pentru că vreau eu atenție.

Azi am citit pe net că Ned Vizzini e mort de vreun an de zile pentru că s-a sinucis când s-a aruncat de la etaj și a fost destul de amorțitoare senzația pentru că mă așteptam să fi trecut peste depresie ca să pot să spun că se poate trece peste asta și că dacă el a putut, cred că pot și eu. Uneori e prea mult și tot ce vreau e să ma arunc și eu de la etaj sau să iau mai multe pastile deodată pentru ca nu aș avea destul de mult curaj ca să pot să abordez vreo metodă clasică. Când mă gândesc la asta mă amuz pentru că nici când caut scăpare nu am destul de mult curaj să abordez ce e mai sigur sau mai rapid. Nu am destul de mult curaj pentru nimic și asta mă termină mai mult decât orice în unele momente.