Mi-a luat aproape o luna ca să pot să-mi pun gândurile la locul lor. Mi-a fost dor sa scriu.

Acum aproape o lună am văzut Jupiter și Marte și Leul. Și m-am simțit atât de mică și de lipsită de putere.

Mi-am dat seama că noi toți suntem atât de mici și de lipsiți de putere dar ne dorim lucruri atât de mari și de impunătoare precum case și mașini scumpe și vacanțe în locuri exotice. De ce avem nevoie de o casă mare dacă e în mare parte goală? De ce avem nevoie de mașini strălucitoare dacă nu fac excursiile mai bune? De ce avem nevoie de bijuterii sclipitoare și haine de firmă? Bunurile materiale nu te fac mai bun într-o lume atât de mică când Universul e atât de mare. Chestia e că sunt o ipocrită pentru că și eu vreau și mă bazez pe o parte din astea.

Doar că, în timp ce mă uitam la cer, am realizat că oamenii sunt egoiști și neputincioși și plângăreți și slabi. Suntem atât de încrezuți încât credem că suntem cea mai avansată specie din toată lumea și că suntem singura formă de viață din Univers. Probabil sunt milioane de popoare mult mai capabile de lucruri imposibile, în timp ce noi ne luptăm pentru putere și pentru bani și pentru alte lucruri inutile. Dar încep să-mi dau seama că să renunți la unele chestii și la unele convingeri nu e chiar atât de rău.

Sunt atât de mică și de neimportantă dar încep să accept asta deoarece sunt parte din ceva atât de mic și de lipsit de putere, iar asta nu mă face să mă simt prost. Dar să accept lucrurile așa cum sunt nu e ceva ce vreau să fac. Vreau să schimb ce e rău pentru mine și ce e incorect pentru alții.

Nu vreau să mă schimb, dar trebuie să fac ceva până nu e prea târziu.