Niciodată nu am fost un fan al verii. O fi din cauza căldurii continue, sau poate a aerului uscat ce te înădușă. Dar mi-au plăcut mereu serile de vară atunci când soarele apune și cerul devine multicolor: jumate e încă albastru iar cealaltă jumate e o combinație perfectă de roz, mov și portocaliu.
Când norii sunt pufoși și ai impresia că sunt atât de aproape de tine. Când adierea vântului te mângăie pe față. Când se face răcoare și ai pielea ca de găină. Când după o ploaie scurtă pământul e umed iar aerul e proaspăt, indiferent de cât de modernizată e zona. Când simți că timpul se oprește în loc și poți să juri că ești infinit. Când nu vrei să se întunece pentru că nu vrei să pleci acasă. Când nici muzica nu e destul de bună pentru momentul respectiv. Când vrei liniște, sau poate doar un cântec nostalgic.
Se spune că noaptea e cel mai bun sfătuitor. Noaptea nu m-a calmat niciodată, ba din contra, m-a făcut să mă gândesc la toate problemele și la tot stresul și la toată durerea. Niciodată nu m-am simțit liniștită, protejată. Dar atunci când văd că soarele dispare sub orizont, lucrurile nu pot căpăta mai mult sens decât în acel moment. Da, o mulțime de persoane și de lucruri pleacă din viața noastră, dar după un timp, ceva mult mai bun le va lua locul: persoane cu care vei crea amintiri ce îți vor rămâne întipărite în suflet ca o cicatrice, lucruri mult mai valoroase ce vor ține o veșnicie.
Niciodată nu rămânem complet singuri, chiar dacă ceva sau cineva dispare, deoarece după un timp le va fi luat locul, poate pentru un timp sau poate pentru totdeauna. Ca un apus de soare: ceva apune și te lasă în întuneric, dar tot timpul ai siguranța că a doua zi va răsări din nou, luminându-ți calea. Uneori prea tare, e adevărat, a fost cod galben în toată țara până acum câteva zile. Dar chiar și acel întuneric are uneori urme ce îți aduc aminte că cineva sau ceva totuși te călăuzește.
Un apus de soare rezistă numai pentru câteva zeci de minute, dovadă că lucrurile importante nouă nu rămân cu noi pentru totdeauna. Dar amintirea creată de el e atât de puternică încât îl ai tatuat în memorie și nu poți să scapi de el.
Cerul se întunecă și rămâi în întuneric ca un orb. Dar a doua zi, totul va primi o altă șansă, chiar dacă nu o merită.
A fost ceva ce m-a emotionat profund,sincer. Se pare ca inspiratia te-a lovit dupa examenul la romana :)) . Oricum,e bine scrisa,ai mici greseli,insa nu le amintesc acum,sa nu stric momentul :D .Sincer,apusul e partea mea preferata din zi,insa noaptea ma linisteste cel mai mult,prin aerul ei rece si curat,prin linistea tulburata doar de zgomotul greierilor,prin adierea usoara a vantului si prin lumina blanda a Lunii. Imi place legatura ce ai facut-o cu viata omului,insa ai cam spart cristalul de profunzime cu :"a fost cod galben toata tara pana acum cateva zile" :)) Totusi,asta aduce un plus de originalitate,deci te felicit,oricum! ;)
RăspundețiȘtergereElena[ma semnez fiindca nu sunt sigura daca mai stiu parola de la contul google :))]