Ploaia e sublimă. Ploaia e mai sublimă decât liniștea deoarece liniștea e uneori apăsătoare, sufocantă. Ploaia e tot ca un fel de liniște numai că are un fel de siguranță și confort în ea; continuitate.
Spre deosebire de un apus de soare, ploaia e imprevizibilă; nu știm niciodată cât durează sau cât de puternică va fi. Îmi place să o asemăn cu aura unui om pe care îl cunoști pentru prima oară. Niciodată nu știi cât de important va fi un străin pentru tine sau dacă vei tânji vreodată după prezența lui. E pur și simplu imprevizibilă.
Ploaia te mângăie, îți dă un strop de speranță și e alături de tine chiar și în cele mai dificile momente. Îți spală lacrimile și le duce în pământ pentru a fi uitate, pentru a uita durerea. Uneori întârzie, dar o ierți deoarece știi că a venit. Îți readuce la viață visele și îți dă încredere. Simpla ei prezență îți creează emoții care îți zgârie fundul inimii.
Vrei să o simți pe piele, să te învăluie, să te ia odată cu ea și să nu te mai întorci. Vrei să te ducă într-un loc liniștit unde știi că ea va fi prezentă mereu, că nu te va mai lăsa singur.
Tot timpul am crezut că ploaia e metafora unor două mari calități: puritatea și furia; puritatea unei ploi de vară ce alungă aerul uscat și greoi și furia unui taifun ce distruge tot ce-i iese în cale. Reprezintă, într-un fel, două tipuri de oameni diferiți, dar totuși extraordinar de asemănători. Chiar dacă aparent „toți suntem un fulg de nea”, avem un lucru în comun: avem sentimente. Sentimente ce pot distruge un suflet, un om, o situație, o prietenie.
Punctul meu preferat al unei ploi e sfârșitul, când stropii se răresc și își pierde din intensitate iar inima parcă-mi stă în loc și mă gândesc dacă ăsta chiar e sfârșitul. Și apoi zâmbesc gândindu-mă la faptul că toate lucrurile bune au un sfârșit tragic: pleacă, dispar, mor.
Dar, eventual, ploaia îți spală grijile și te lasă curat, după care pleacă și te lasă cu un gust amar fiindcă o vrei înapoi, o vrei în brațe ca să o strângi să știi că e reală, o vrei pentru tine și nimeni altcineva. E unul dintre cele mai prețioase lucruri pe care le putem primii vreodată, dar nu mulți realizează asta și e trist.
Acum am venit si,dupa cum ti-am promis,las un mic comentariu,fiindca meriti dupa atata munca ;).
RăspundețiȘtergereIn primul rand,am sa te rog sa faci postari de tipul asta mai des,fiindca imi plac din ce in ce mai mult :D. Imi place cum iti lasi sentimentele si trairile sa curga,asemenea unei picaturi de ploaie pe un geam aburind [daca tot suntem la acest subiect].
Nu m-am gandit pana acum la unele puncte atinse de tine in scurtul text si,cred ca de acum in colo,am sa vad ploaia cu alti ochi,prin prisma gandirii tale.
Chiar mi-a placut mult ce ai facut tu aici,asta dovedeste ca,daca vrei,poti sa faci compuneri cu adevarat speciale.
Dar,gata,ca te obisnuiesti :))! Multa bafta in continuare!