Uneori simt nevoia să scriu despre lucruri mărețe; despre lucruri, în general. Îmi tremură degetele, mi se înfierbântă urechile și simt o presiune în dinți pentru că simt nevoia să vorbesc. Simt nevoia să vorbesc chiar dacă știu că tot ce o să-mi iasă din gură sunt idei stupide și gânduri necontrolate.

Vreau să strig dintr-un loc înalt ca să mă audă toată lumea. Vreau să scriu pe toți pereții pe care îi întâlnesc în cale ca să vadă toată lumea. Vreau să mâzgâlesc pe orice bucată de hârtie ca să citească toată lumea.
Uneori îmi doresc să le am aprecierea tuturor, să știu că nu mă distrug psihic fără niciun motiv. Îmi doresc să zdrobesc concepțiile personale ale oamenilor și să le înlocuiesc cu ale mele. Problema mea cea mai mare e că deși îmi exteriorizez părerile, nu mă simt satisfăcută până când cineva nu e interesat de ele, până nu le caută, până nu îi rămân îmbibate în creier și până nu le asociază cu orice întâlnesc în fiecare zi. Îmi doresc să las un impact asupra lor, să știu că dacă sunt afectați de ceva, sunt afectați de mine. Vreau ca ei să înțeleagă că orice lucru făcut de ei produc stricăciuni undeva și, în unele momente, cred că dacă nu le produc și lor stricăciuni de genul, nu vor înțelege.
Mă simt distructivă. Simt că pierd control asupra situației și nu știu cum să îmi revin.