Lașă

Aș vrea să pot să scriu tot ce simt. Aș vrea să pot să-i las pe alții să știe ce simt. Aș vrea să-i fac pe unii să nu se simtă singuri.

Dar nu pot.

Acum nici nu ține de faptul că sunt un underdog sau de faptul că încerc să nu fiu un underdog. Pur și simplu nu pot. Nu pot să pun pe hârtie sau pe internet sau măcar să-mi spun toate ideile. Nu am talentul necesar, nu am voința necesară, nu vreau să fiu judecată.

Știu că acum ceva timp am spus că nu îmi e frică de asta, dar uneori îmi e. Poate dacă aș avea acel curaj tot timpul, mi-aș împărtăși toate concepțiile și nu aș mai fi o lașă. Aș vrea să schimb asta, dar nu știu dacă pot. Îmi pare rău.

Acum câteva luni, o colegă mi-a cerut adresa de la blog dar am evitat subiectul de fiecare dată când pomenea de el. Nu vreau să citească tot ce am scris urmând să mă privească cu alți ochi. Nu vreau să mai trec plin clasa a șasea din nou. Vreau să uit de acea perioadă; vreau să uit de școala generală pentru că am luat decizii proaste cât am fost acolo. Nu vreau să-mi aduc aminte.

Poate dacă aș fi populară sau dacă aș avea mai mulți prieteni, lumea m-ar asculta; le-ar păsa. Oamenii populari au mereu ceva inteligent de spus, chiar dacă pare stupid. De aceea le acordăm atenție, ne interesează. Dar eu nu sunt populară, poate e pentru că nu am nimic bun de spus, poate tot ce spun e idiotic și asta nu e okay.

Și poate dacă aș face ceva în legătură cu asta, lumea ar fi interesată și de ceea ce spun eu. E ironic, pentru că tot timpul mă cert cu bunicămea în legătură cu chestia asta: ea se plânge de tot ce se petrece în jurul ei și eu mă iau de ea ca nu face nimic ca să schimbe răul în bine. Nu înțeleg de ce dau sfaturi când nici eu nu urmez ceea ce spun.

Sunt o lașă. Vreau să le spun tuturor toate opiniile mele. Poate aș face-o dacă aș avea mai multă încredere sau poate dacă aș putea. Ideea e că încerc, dar poate nu destul.